← Romans (12/16) → |
1. | Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. |
2. | Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită. |
3. | Prin harul, care mi -a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit -o Dumnezeu fiecăruia. |
4. | Căci, dupăcum într'un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n'au toate aceeaş slujbă, |
5. | tot aşa, şi noi, cari sîntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, sîntem mădulare unii altora. |
6. | Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne -a fost dat: cine are darul proorociei, să -l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. |
7. | Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. |
8. | Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s'o facă cu bucurie. |
9. | Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. |
10. | Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întîietate altuia. |
11. | În sîrguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de rîvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. |
12. | Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. |
13. | Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi. |
14. | Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi. |
15. | Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plîngeţi cu ceice plîng. |
16. | Aveţi aceleaşi simţiminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi. |
17. | Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. |
18. | Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. |
19. | Prea iubiţilor, nu vă răsbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mînia lui Dumnezeu; căci este scris: ,,Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti``, zice Domnul. |
20. | Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă -i să mănînce; dacă -i este sete, dă -i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.`` |
21. | Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine. |
← Romans (12/16) → |