← Psalms (73/150) → |
1. | (Un psalm al lui Asaf.) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată. |
2. | Totuş, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii! |
3. | Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi. |
4. | Într'adevăr, nimic nu -i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime. |
5. | N'au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni. |
6. | Deaceea mîndria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care -i înveleşte. |
7. | Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decît le-ar dori inima. |
8. | Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, |
9. | îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul. |
10. | Deaceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin, |
11. | şi zice: ,,Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?`` |
12. | Aşa sînt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile. |
13. | Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mînile în nevinovăţie: |
14. | căci în fiecare zi sînt lovit, şi în toate dimineţile sînt pedepsit. |
15. | Dacă aş zice: ,,Vreau să vorbesc ca ei,`` iată că n'aş fi credincios neamului copiilor Tăi. |
16. | M'am gîndit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi -a fost truda, |
17. | pînă ce am intrat în sfîntul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta dela urmă a celor răi. |
18. | Da, Tu -i pui în locuri alunecoase, şi -i arunci în prăpăd. |
19. | Cum sînt nimiciţi într'o clipă! Sînt perduţi, prăpădiţi printr'un sfîrşit năpraznic. |
20. | Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta! |
21. | Cînd mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie, |
22. | eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. |
23. | Însă eu sînt totdeauna cu Tine, Tu m'ai apucat de mîna dreaptă; |
24. | mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. |
25. | Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pămînt nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decît în Tine. |
26. | Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stînca inimii mele şi partea mea de moştenire. |
27. | Căci iată că ceice se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi sînt necredincioşi. |
28. | Cît pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. |
← Psalms (73/150) → |