← Psalms (142/150) → |
1. | (O cîntare a lui David. O rugăciune făcută cînd era în peşteră.) Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul. |
2. | Îmi vărs necazul înaintea Lui, şi-mi povestesc strîmtorarea înaintea Lui. |
3. | Cînd îmi este mîhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă. |
4. | Aruncă-Ţi ochii la dreapta, şi priveşte! Nimeni nu mă mai cunoaşte, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu -i pasă de sufletul meu. |
5. | Doamne, către Tine strig, şi zic: ,,Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pămîntul celor vii.`` |
6. | Ia aminte la strigătele mele, căci sînt nenorocit de tot. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, căci sînt mai tari decît mine. |
7. | Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare, cînd îmi vei face bine. |
← Psalms (142/150) → |