← Psalms (138/150) → |
1. | (Un psalm al lui David.) Te laud din toată inima, cînt laudele Tale înaintea dumnezeilor. |
2. | Mă închin în Templul Tău cel sfînt, şi laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s'a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale. |
3. | În ziua cînd Te-am chemat, m'ai ascultat, m'ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. |
4. | Toţi împăraţii pămîntului Te vor lăuda, Doamne, cînd vor auzi cuvintele gurii Tale; |
5. | ei vor lăuda căile Domnului, căci mare este slava Domnului! |
6. | Domnul este înălţat: totuş vede pe cei smeriţi, şi cunoaşte de departe pe cei îngîmfaţi. |
7. | Cînd umblu în mijlocul strîmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mîna spre mînia vrăjmaşilor mei, şi dreapta Ta mă mîntuieşte. |
8. | Domnul va sfîrşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mînilor Tale. |
← Psalms (138/150) → |