← Psalms (107/150) → |
1. | ,,Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!`` |
2. | Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe cari i -a izbăvit El din mîna vrăjmaşului, |
3. | şi pe cari i -a strîns din toate ţările: dela răsărit şi dela apus, dela miazănoapte şi dela mare. |
4. | Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate, şi nu găseau nicio cetate, unde să poată locui. |
5. | Sufereau de foame şi de sete; le tînjea sufletul în ei. |
6. | Atunci, în strîmtorarea lor au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor; |
7. | i -a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într'o cetate de locuit. |
8. | O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! |
9. | Căci el a potolit setea sufletului însetat, şi a umplut de bunătăţi sufletul flămînd. |
10. | Cei ce şedeau în întunerec şi umbra morţii, trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare, |
11. | pentrucă se răsvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentrucă nesocotiseră sfatul Celui Prea Înalt. |
12. | El le -a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i -a ajutat. |
13. | Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor. |
14. | I -a scos din întunerec şi din umbra morţii, şi le -a rupt legăturile. |
15. | O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! |
16. | Căci El a sfărîmat porţi de aramă, şi a rupt zăvoare de fier. |
17. | Nebunii, prin purtarea lor vinovată, şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi. |
18. | Sufletul lor se desgustase de orice hrană, şi erau lîngă porţile morţii. |
19. | Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor; |
20. | a trimes cuvîntul Său şi i -a tămăduit, şi i -a scăpat de groapă. |
21. | O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentu minunile Lui faţă de fiii oamenilor! |
22. | Să -I aducă jertfe de mulţămiri, şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie. |
23. | Ceice se pogorîseră pe mare în corăbii, şi făceau negoţ pe apele cele mari, |
24. | aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adîncului. |
25. | El a zis, şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării. |
26. | Se suiau spre ceruri, se pogorau în adînc; sufletul le era perdut în faţa primejdiei. |
27. | Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat, şi zădarnică le era toată iscusinţa. |
28. | Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor. |
29. | A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s'au potolit. |
30. | Ei s'au bucurat că valurile s'au liniştit, şi Domnul i -a dus în limanul dorit. |
31. | O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! |
32. | Să -L înalţe în adunarea poporului, şi să -L laude în adunarea bătrînilor! |
33. | El preface rîurile în pustiu, şi izvoare de apă în pămînt uscat, |
34. | ţara roditoare în ţară sărată, din pricina răutăţii locuitorilor ei. |
35. | Tot El preface pustiul în iaz, şi pămîntul uscat în izvoare de ape. |
36. | Aşează acolo pe cei flămînzi, şi ei întemeiază o cetate ca să locuiască în ea; |
37. | însămînţează ogoare, sădesc vii, şi -i culeg roadele. |
38. | El îi binecuvintează, şi se înmulţesc nespus, şi nu le împuţinează vitele. |
39. | Dacă sînt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire, nenorocire şi suferinţă, |
40. | El varsă dispreţul peste cei mari, şi -i face să pribegească prin pustiuri fără drum, |
41. | dar ridică pe cel lipsit, izbăveşte pe cel nevoiaş, şi înmulţeşte familiile ca pe nişte turme. |
42. | ,,Oamenii fără prihană văd lucrul acesta şi se bucură, şi orice nelegiuire îşi închide gura!`` |
43. | Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri, şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului. |
← Psalms (107/150) → |