←  Psalms (104/150)  →
1. Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!
2. Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
3. Cu apele Îţi întocmeşti vîrful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vîntului.
4. Din vînturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.
5. Tu ai aşezat pămîntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.
6. Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,
7. dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă,
8. suindu-se pe munţi şi pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu.
9. Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s'o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul.
10. Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.
11. Tu adăpi la ele toate fiarele cîmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.
12. Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.
13. Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pămîntul de rodul lucrărilor Tale.
14. Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea hrană:
15. vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care -i înfrumuseţează faţa, şi pîne, care -i întăreşte inima.
16. Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i -a sădit El.
17. În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi;
18. munţii cei înalţi sînt pentru ţapii sălbatici, iar stîncile sînt adăpost pentru iepuri.
19. El a făcut luna ca să arate vremile; soarele ştie cînd trebuie să apună.
20. Tu aduci întunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;
21. puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana dela Dumnezeu.
22. Cînd răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.
23. Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pînă seara.
24. Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale.
25. Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.
26. Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
27. Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
28. Le -o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătăţile Tale.
29. Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor.
30. Îţi trimeţi Tu suflarea: ele sînt zidite, şi înoieşti astfel faţa pămîntului.
31. În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
32. El priveşte pămîntul, şi pămîntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.
33. Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi.
34. Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.
35. Să piară păcătoşii de pe pămînt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!
←  Psalms (104/150)  →