←  Psalms (102/150)  →
1. (O rugăciune a unui nenorocit, cînd este doborît de întristare şi îşi varsă plîngerea înaintea Domnului.) Doamne, ascultă-mi rugăciunea, şi s'ajungă strigătul meu pînă la Tine!
2. Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine, cînd strig! Ascultă-mă degrab!
3. Căci zilele mele pier ca fumul, şi oasele îmi ard ca un tăciune.
4. Inima îmi este lovită, şi mi se usucă întocmai ca iarba; pînă şi pînea uit să mi -o mănînc.
5. Aşa de mari îmi sînt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne.
6. Seamăn cu pelicanul din pustie, sînt ca o cucuvaie din dărîmături;
7. nu mai pot dormi, şi sînt ca pasărea singuratică pe un acoperiş.
8. În fiecare zi mă bătjocoresc vrăjmaşii mei, şi protivnicii mei jură pe mine în mînia lor.
9. Mănînc ţărînă în loc de pîne, şi îmi amestec lacrămile cu băutura,
10. din pricina mîniei şi urgiei Tale; căci Tu m'ai ridicat, şi m'ai aruncat departe.
11. Zilele mele sînt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba.
12. Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie, şi pomenirea Ta ţine din neam în neam.
13. Tu Te vei scula, şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărîtă pentru el.
14. Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului, şi le e milă de ţărîna lui.
15. Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pămîntului de slava Ta.
16. Da, Domnul va zidi iarăş Sionul, şi Se va arăta în slava Sa.
17. El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului, şi nu -i nesocoteşte rugăciunea.
18. Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul, care se va naşte, să laude pe Domnul!
19. Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pămînt,
20. ca să audă gemetele prinşilor de război, si să izbăvească pe cei ce sînt pe moarte;
21. pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, şi laudele lui în Ierusalim,
22. cînd se vor strînge toate popoarele, şi toate împărăţiile, ca să slujească Domnului.
23. El mi -a frînt puterea în drum, şi mi -a scurtat zilele,
24. Eu zic: ,,Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai cărui ani ţin vecinic!``
25. Tu ai întemeiat în vechime pămîntul, şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale.
26. Ele vor pieri, dar Tu vei rămînea; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmînt, şi se vor schimba.
27. Dar Tu rămîi Acelaş, şi anii Tăi nu se vor sfîrşi.
28. Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara, şi sămînţa lor va rămînea înaintea Ta.
←  Psalms (102/150)  →