← Numbers (3/36) → |
1. | Iată sămînţa lui Aaron şi a lui Moise, pe vremea cînd a vorbit Domnul cu Moise, pe muntele Sinai. |
2. | Iată numele fiilor lui Aaron: Nadab, întîiul născut, Abihu, Eleazar şi Itamar. |
3. | Acestea sînt numele fiilor lui Aaron, cari au primit ungerea preoţească, şi cari au fost închinaţi în slujba preoţiei. |
4. | Nadab şi Abihu au murit înaintea Domnului, cînd au adus înaintea Domnului foc străin, în pustia Sinai; ei n'aveau fii. Eleazar şi Itamar au împlinit slujba preoţiei, în faţa tatălui lor Aaron. |
5. | Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: |
6. | ,,Apropie seminţia lui Levi, şi pune -o înaintea preotului Aaron, ca să fie în slujba lui. |
7. | Ei să aibă grijă de tot ce este dat în paza lui şi de tot ce este poruncit întregii adunări, înaintea cortului întîlnirii: să facă slujba cortului. |
8. | Să aibă grijă de toate uneltele cortului întîlnirii, şi de tot ce este poruncit copiilor lui Israel: ei să facă slujba cortului. |
9. | Să dai pe Leviţi lui Aaron şi fiilor lui; ei să -i fie daţi lui în totul, din partea copiilor lui Israel. |
10. | Pe Aaron şi pe fiii lui să -i pui să păzească slujba preoţiei lor; iar străinul care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.`` |
11. | Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: |
12. | ,,Iată că am luat pe Leviţi din mijlocul copiilor lui Israel, în locul tuturor întîilor născuţi, cari se nasc întăi dintre copiii lui Israel; şi Leviţii vor fi ai Mei. |
13. | Căci orice întîi născut este al Meu; în ziua cînd am lovit pe toţi întîii născuţi din ţara Egiptului, Mi-am închinat Mie pe toţi întîii născuţi din Israel, atît din oameni cît şi din dobitoace: ei vor fi ai Mei. Eu sînt Domnul.`` |
14. | Domnul a vorbit lui Moise, în pustia Sinai, şi a zis: |
15. | ,,Fă numărătoarea copiilor lui Levi, după casele părinţilor lor, după familiile lor; şi anume, fă numărătoarea tuturor celor de parte bărbătească, dela vîrsta de o lună în sus. |
16. | Moise le -a făcut numărătoarea, după porunca Domnului, întocmai cum poruncise. |
17. | Iată cari sînt fiii lui Levi, după numele lor: Gherşon, Chehat şi Merari. - |
18. | Iată numele fiilor lui Gherşon, după familiile lor: Libni şi Şimei. |
19. | Iată fiii lui Chehat, după familiile lor: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel; |
20. | şi fiii lui Merari, după familiile lor: Mahli şi Muşi. Acestea sînt familiile lui Levi, după casele părinţilor lor. |
21. | Din Gherşon se pogoară familia lui Libni şi familia lui Şimei, alcătuind familiile Gherşoniţilor. |
22. | Cei ieşiţi la numărătoare, cînd au numărat pe toţi bărbaţii dela vîrsta de o lună în sus, au fost şapte mii cinci sute. |
23. | Familiile Gherşoniţilor tăbărau înapoia cortului la apus. |
24. | Căpetenia casei părinteşti a Gherşoniţilor era Elisaf, fiul lui Lael. |
25. | În ce priveşte cortul întîlnirii, în grija fiilor lui Gherşon era dat: cortul şi acoperişul cortului, învelitoarea acoperişului cortului şi perdeaua de la uşa cortului întîlnirii; |
26. | apoi pînzele curţii şi perdeaua de la poarta curţii cortului dejur împrejurul cortului şi altarului, şi toate funiile pentru slujba cortului. |
27. | Din Chehat se pogoară familia Amramiţilor, familia Iţehariţilor, familia Hebroniţilor şi familia Uzieliţilor, alcătuind familiile Chehatiţilor. |
28. | Numărînd pe toţi bărbaţii dela vîrsta de o lună în sus, s'au găsit opt mii şase sute de bărbaţi, însărcinaţi cu îngrijirea sfîntului locaş. |
29. | Familiile fiilor lui Chehat tăbărau în partea de miazăzi a cortului. |
30. | Căpetenia casei părinteşti a familiilor Chehatiţilor era Eliţafan, fiul lui Uziel. |
31. | În grija lor au dat chivotul, masa, sfeşnicul, altarele, uneltele sfîntului locaş, cu cari îşi făceau slujba, perdeaua dinlăuntru, şi tot ce ţine de ea. |
32. | Căpetenia căpeteniilor Leviţilor era Eleazar, fiul preotului Aaron; el avea privigherea asupra celor însărcinaţi să îngrijească de sfîntul locaş. |
33. | Din Merari se pogoară familia lui Mahli şi familia lui Muşi, alcătuind familiile Merariţilor. |
34. | Cei ieşiţi la numărătoare, cînd au numărat pe toţi bărbaţii de la vîrsta de o lună în sus, au fost şase sute de mii două sute. |
35. | Căpetenia casei părinteşti a familiilor lui Merari era Ţuriel, fiul lui Abihail. Ei tăbărau în partea de miazănoapte a cortului. |
36. | În paza şi grija fiilor lui Merari au dat: scîndurile cortului, drugii, stîlpii şi picioarele lor, toate uneltele şi tot ce ţine de ele; |
37. | apoi stîlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor şi funiile lor. |
38. | Moise, Aaron şi fiii lui tăbărau înaintea cortului, la răsărit, înaintea cortului întîlnirii, spre răsăritul soarelui; ei aveau să îndeplinească la sfîntul locaş, tot ce fusese poruncit copiilor lui Israel; iar străinul care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea. |
39. | Toţi Leviţii a căror numărătoare au făcut -o Moise şi Aaron, după porunca Domnului, după familiile lor, toţi bărbaţii, dela vîrsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii. |
40. | Domnul a zis lui Moise: ,,Fă numărătoarea tuturor întîilor născuţi de parte bărbătească dintre copiii lui Israel, dela vîrsta de o lună în sus, şi numără -i după numele lor. |
41. | Să iei pe Leviţi pentru Mine, Domnul, în locul tuturor întîilor născuţi din copiii lui Israel, şi vitele Leviţilor în locul tuturor întîilor născuţi din vitele copiilor lui Israel!`` |
42. | Moise a făcut numărătoarea tuturor întîilor născuţi dintre copiii lui Israel, după porunca pe care i -o dăduse Domnul. |
43. | Toţi întîii născuţi de parte bărbătească, a căror numărătoare au făcut -o, numărîndu-le numele, dela vîrsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii două sute şapte zeci şi trei. |
44. | Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: |
45. | ,,Ia pe Leviţi în locul tuturor întîilor născuţi din copiii lui Israel, şi vitele Leviţilor în locul vitelor lor; şi Leviţii vor fi ai Mei. Eu sînt Domnul. |
46. | Pentru răscumpărarea celor două sute şaptezeci şi trei, cari trec peste numărul Leviţilor, dintre întîii născuţi ai copiilor lui Israel, |
47. | să iei cîte cinci sicli de cap, după siclul sfîntului locaş, care este de douăzeci de ghere. |
48. | Să dai argintul acesta lui Aaron şi fiilor lui, pentru răscumpărarea celor ce trec peste numărul Leviţilor.`` |
49. | Moise a luat argintul pentru răscumpărarea celor ce treceau peste numărul celor răscumpăraţi de Leviţi; |
50. | a luat argintul întîilor născuţi din copiii lui Israel: o mie trei sute şasezeci şi cinci de sicli, după siclul sfîntului locaş. |
51. | Şi Moise a dat argintul de răscumpărare lui Aaron şi fiilor lui, după porunca Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. |
← Numbers (3/36) → |