← Leviticus (8/27) → |
1. | Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: |
2. | ,,Ia pe Aaron şi pe fiii lui împreună cu el, veşmintele, untdelemnul pentru ungere, viţelul pentru jertfa de ispăşire, cei doi berbeci şi coşul cu azimile, |
3. | şi cheamă toată adunarea la uşa cortului întîlnirii.`` |
4. | Moise a făcut cum îi poruncise Domnul; şi adunarea s'a strîns la uşa cortului întîlnirii. |
5. | Moise a zis adunării: ,,Iată ce a poruncit Domnul să se facă.`` |
6. | Moise a adus pe Aaron şi pe fiii lui, şi i -a spălat cu apă. |
7. | A pus tunica pe Aaron, l -a încins cu brîul, l -a îmbrăcat cu mantia, şi a pus pe el efodul, pe care l -a strîns cu brîul efodului cu care l -a îmbrăcat. |
8. | I -a pus pieptarul, şi a pus în pieptar Urim şi Tumim. |
9. | I -a pus mitra pe cap, iar pe partea dinainte a mitrei a aşezat placa de aur, cununa împărătească sfîntă, cum poruncise lui Moise Domnul. |
10. | Moise a luat untdelemnul pentru ungere, a uns sfîntul locaş şi toate lucrurile, cari erau în el, şi le -a sfinţit. |
11. | A stropit cu el altarul de şapte ori, şi a uns altarul şi toate uneltele lui, şi ligheanul cu piciorul lui, ca să le sfinţească. |
12. | Din untdelemnul pentru ungere a turnat pe capul lui Aaron, şi l -a uns, ca să -l sfinţească. |
13. | Moise a adus şi pe fiii lui Aaron; i -a îmbrăcat cu tunicile, i -a încins cu brîiele, şi le -a legat scufiile, cum poruncise lui Moise Domnul. |
14. | A apropiat apoi viţelul adus ca jertfă de ispăşire; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mînile pe capul viţelului adus ca jertfă de ispăşire. |
15. | Moise l -a junghiat, a luat sînge, şi a uns cu degetul coarnele altarului de jur împrejur, şi a curăţit altarul; celalt sînge l -a turnat la picioarele altarului, şi l -a sfinţit astfel, făcînd ispăşire pentru el. |
16. | A luat apoi toată grăsimea care acopere măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea lor, şi le -a ars pe altar. |
17. | Iar cealaltă parte care a mai rămas din viţel şi anume: pielea, carnea şi balega, le -a ars în foc, afară din tabără, cum poruncise lui Moise Domnul. |
18. | A apropiat apoi berbecele pentru arderea de tot; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mînile pe capul berbecelui. |
19. | Moise l -a junghiat, şi a stropit sîngele pe altar de jur împrejur. |
20. | A tăiat berbecele în bucăţi, şi a ars capul, bucăţile şi grăsimea. |
21. | A spălat cu apă măruntaiele şi picioarele, şi a ars tot berbecele pe altar: aceasta a fost arderea de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. |
22. | A adus apoi celalt berbece, adică berbecele pentru închinarea în slujba Domnului; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mînile pe capul berbecelui. |
23. | Moise a junghiat berbecele, a luat din sîngele lui, şi a pus pe marginea urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare al mînii drepte şi pe degetul cel mare de la piciorul lui cel drept. |
24. | A adus pe fiii lui Aaron, a pus sînge pe marginea urechii lor drepte, pe degetul cel mare al mînii drepte şi pe degetul cel mare dela piciorul lor cel drept, iar sîngele rămas l -a stropit pe altar de jur împrejur. |
25. | A luat grăsimea, coada, toată grăsimea care acopere măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea lor, şi spata dreaptă; |
26. | a luat de asemenea din coşul cu azimi, pus înaintea Domnului, o turtă fără aluat, o turtă de pîne făcută cu untdelemn şi o plăcintă, şi le -a pus pe grăsime şi pe spata dreaptă. |
27. | Toate aceste lucruri le -a pus în mînile lui Aaron şi în mînile fiilor săi, şi le -a legănat într'o parte şi într'alta, ca dar legănat înaintea Domnului. |
28. | Apoi Moise le -a luat din mînile lor, şi le -a ars pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta a fost jertfa de închinare în slujba Domnului, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. |
29. | Moise a luat pieptul berbecelui de închinare în slujba Domnului şi l -a legănat într'o parte şi într'alta ca dar legănat înaintea Domnului; aceasta a fost partea lui Moise, cum poruncise lui Moise Domnul. |
30. | Moise a luat din untdelemnul pentru ungere şi din sîngele de pe altar; a stropit cu el pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor; şi a sfinţit astfel pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor împreună cu el. |
31. | Moise a zis lui Aaron şi fiilor lui: ,,Fierbeţi carnea la uşa cortului întîlnirii; acolo s'o mîncaţi, împreună cu pînea care este în coş pentru jertfa de închinare în slujba Domnului, cum am poruncit, zicînd: ,Aaron şi fiii lui s'o mănînce.` |
32. | Iar partea care va mai rămînea din carne şi din pîne, s'o ardeţi în foc. |
33. | Timp de şapte zile, să nu ieşiţi de loc din uşa cortului întîlnirii, pînă se vor împlini zilele pentru închinarea voastră în slujba Domnului; căci şapte zile se vor întrebuinţa pentru închinarea voastră în slujba Domnului. |
34. | Ce s'a făcut azi, Domnul a poruncit să se facă şi deacum încolo ca ispăşire pentru voi. |
35. | Să rămîneţi dar şapte zile la uşa cortului întîlnirii, zi şi noapte, şi să păziţi poruncile Domnului, ca să nu muriţi; căci aşa mi s'a poruncit.`` |
36. | Aaron şi fiii lui au făcut toate cele poruncite de Domnul prin Moise. |
← Leviticus (8/27) → |