← Joshua (2/24) → |
1. | Iosua, fiul lui Nun, a trimes în ascuns din Sitim doi oameni, ca iscoade, zicîndu-le: ,,Duceţi-vă de cercetaţi ţara, şi mai ales Ierihonul.`` Cei doi oameni au plecat, şi au ajuns în casa unei curve, care se chema Rahav, şi s'au culcat acolo. |
2. | S'a dat de ştire împăratului din Ierihon, şi i-au spus: ,,Iată că nişte oameni dintre copiii lui Israel au venit aici, astă noapte, ca să iscodească ţara.`` |
3. | Împăratul Ierihonului a trimes la Rahav să -i spună: ,,Scoate afară pe bărbaţii cari au venit la tine, şi cari au intrat în casa ta; căci au venit să iscodească ţara.`` |
4. | Femeia a luat pe cei doi bărbaţi, şi i -a ascuns; şi a zis: ,,Este adevărat că bărbaţii aceştia au venit la mine, dar nu ştiam de unde sînt; |
5. | şi, fiindcă poarta a trebuit să se închidă noaptea, bărbaţii aceştia au ieşit afară; nu ştiu unde s'au dus: grăbiţi-vă de -i urmăriţi, şi -i veţi ajunge.`` |
6. | Ea îi suise pe acoperiş, şi -i ascunsese subt nişte mănunchiuri de in, pe care -l întinsese pe acoperiş. |
7. | Oamenii aceia i-au urmărit pe drumul care duce la vadul Iordanului, şi după ce au ieşit ei, s'a închis poarta. |
8. | Înainte de a se culca iscoadele, Rahav s'a suit la ei pe acoperiş, |
9. | şi le -a zis: ,,Ştiu că Domnul v'a dat ţara aceasta, căci ne -a apucat groaza de voi, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră. |
10. | Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele mării Roşii, şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai Amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og, pe cari i-aţi nimicit cu desăvîrşire. |
11. | De cînd am auzit lucrul acesta, ni s'a tăiat inima, şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pămînt. |
12. | Şi acum, vă rog, juraţi-mi pe Domnul că veţi avea faţă de casa tatălui meu aceeaş bunăvoinţă pe care am avut -o eu faţă de voi. Daţi-mi un semn de încredinţare |
13. | că veţi lăsa cu viaţă pe tatăl meu, pe mama mea, pe fraţii mei, pe surorile mele, şi pe toţi ai lor, şi că ne veţi scăpa dela moarte.`` |
14. | Bărbaţii aceia i-au răspuns: ,,Sîntem gata să murim pentru voi, dacă nu ne daţi pe faţă; şi cînd Domnul ne va da ţara aceasta, ne vom purta cu tine cu bunăvoinţă şi credincioşie.`` |
15. | Ea i -a pogorît cu o funie pe fereastră, căci casa în care locuia era lîngă zidul cetăţii. |
16. | Şi le -a zis: ,,Duceţi-vă spre munte, ca să nu vă întîlnească ceice vă urmăresc; ascundeţi-vă acolo trei zile, pînă se vor întoarce; după aceea, să vă vedeţi de drum.`` |
17. | Bărbaţii aceia i-au zis: ,,Iată cum vom fi deslegaţi de jurămîntul pe care ne-ai pus să -l facem. |
18. | La intrarea noastră în ţară, leagă funia aceasta de fir cărmiziu la fereastra prin care ne-ai pogorît, şi strînge la tine în casă pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi, şi pe toată familia tatălui tău. |
19. | Dacă vreunul din ei va ieşi pe poarta casei tale, ca să meargă afară pe uliţă, sîngele lui va cădea asupra capului lui, şi noi vom fi nevinovaţi: dar dacă va pune cineva mîna pe vreunul din ceice vor fi cu tine în casă, sîngele lui va cădea asupra capului nostru. |
20. | Şi dacă ne vei da pe faţă, vom fi deslegaţi de jurămîntul pe care ne-ai pus să -l facem.`` |
21. | Ea a răspuns: ,,Fie după cuvintele voastre.`` Şi -a luat rămas bun dela ei, şi ei au plecat. Ea a legat funia cărmizie la fereastră. |
22. | Ei au plecat, şi au ajuns la munte, unde au rămas trei zile, pînă s'au întors cei cari -i urmăreau. Cei care -i urmăreau i-au căutat pe tot drumul, dar nu i-au găsit. |
23. | Cei doi oameni s'au întors, s'au pogorît din munte, şi au trecut Iordanul. Au venit la Iosua, fiul lui Nun, şi i-au istorisit tot ce li se întîmplase. |
24. | Ei au zis lui Iosua: ,,Cu adevărat, Domnul a dat toată ţara în mînile noastre, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea noastră.`` |
← Joshua (2/24) → |