← John (17/21) → |
1. | După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: ,,Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, |
2. | după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa vecinică tuturor acelora, pe cari I i-ai dat Tu. |
3. | Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu. |
4. | Eu Te-am proslăvit pe pămînt, am sfîrşit lucrarea, pe care Mi-ai dat -o s'o fac. |
5. | Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. |
6. | Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe cari Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvîntul Tău. |
7. | Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine dela Tine. |
8. | Căci le-am dat cuvintele, pe cari Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, şi au cunoscut cu adevărat că dela Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M'ai trimes. |
9. | Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu; pentrucă sînt ai Tăi: - |
10. | tot ce este al Meu, este al Tău, şi ce este al Tău, este al Meu, -şi Eu sînt proslăvit în ei. |
11. | Eu nu mai sînt în lume, dar ei sînt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentruca ei să fie una, cum sîntem şi noi. |
12. | Cînd eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe cari Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n'a perit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. |
13. | Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe cînd sînt încă în lume, pentruca să aibă în ei bucuria Mea deplină. |
14. | Le-am dat Cuvîntul Tău; şi lumea i -a urît, pentrucă ei nu sînt din lume, dupăcum Eu nu sînt din lume. |
15. | Nu Te rog să -i iei din lume, ci să -i păzeşti de cel rău. |
16. | Ei nu sînt din lume, dupăcum nici Eu nu sînt din lume. |
17. | Sfinţeşte -i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul. |
18. | Cum M'ai trimes Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimes şi Eu pe ei în lume. |
19. | Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr. |
20. | Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvîntul lor. |
21. | Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M'ai trimes. |
22. | Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat -o Tu, pentruca ei să fie una, cum şi noi sîntem una, - |
23. | Eu în ei, şi Tu în Mine; -pentruca ei să fie în chip desăvîrşit una, ca să cunoască lumea că Tu M'ai trimes, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. |
24. | Tată, vreau ca acolo unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat -o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. |
25. | Neprihănitule Tată, lumea nu Te -a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M'ai trimes. |
26. | Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li -L voi mai face cunoscut, pentruca dragostea cu care M'ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.`` |
← John (17/21) → |