← Job (38/42) → |
1. | Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii, şi a zis: |
2. | ,,Cine este celce Îmi întunecă planurile, prin cuvîntări fără pricepere? |
3. | Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi. |
4. | Unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul? Spune, dacă ai pricepere. |
5. | Cine i -a hotărît măsurile, ştii? Sau cine a întins frînghia de măsurat peste el? |
6. | Pe ce sînt sprijinite temeliile lui? Sau cine i -a pus piatra din capul unghiului, |
7. | atunci cînd stelele dimineţii izbucneau în cîntări de bucurie, şi cînd toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie? |
8. | Cine a închis marea cu porţi, cînd s'a aruncat din pîntecele mamei ei? |
9. | Cînd i-am făcut haina din nori, şi scutece din întunerec; |
10. | cînd i-am pus hotar, şi cînd i-am pus zăvoare şi porţi; |
11. | cînd am zis: ,Pînă aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mîndria valurilor tale?` |
12. | De cînd eşti, ai poruncit tu dimineţei? Ai arătat zorilor locul lor, |
13. | ca să apuce capetele pămîntului, şi să scuture pe cei răi de pe el? |
14. | Ca pămîntul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete, şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată? |
15. | Pentruca cei răi să fie lipsiţi de luminalor, şi braţul care se ridică să fie zdrobit? |
16. | Ai pătruns tu pînă la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adîncului? |
17. | Ţi s'au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii? |
18. | Ai cuprins tu cu privirea întinderea pămîntului? Vorbeşte, dacă ştii toate aceste lucruri. |
19. | Unde este drumul care duce la locaşul luminii? Şi întunerecul unde îşi are locuinţa? |
20. | Poţi să le urmăreşti pînă la hotarul lor, şi să cunoşti cărările locuinţei lor? |
21. | Ştii, căci atunci erai născut, şi numărul zilelor tale este mare! |
22. | Ai ajuns tu pînă la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei, |
23. | pe cari le păstrez pentru vremurile de strîmtoare, pentru zilele de război şi de bătălie? |
24. | Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împrăştie vîntul de răsărit pe pămînt? |
25. | Cine a deschis un loc de scurgere ploii, şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului, |
26. | pentru ca să cadă ploaia pe un pămînt fără locuitori, pe un pustiu unde nu sînt oameni; |
27. | pentru ca să adape locurile pustii şi uscate, şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba? |
28. | Are ploaia tată? Cine dă naştere picăturilor de rouă? |
29. | Din al cui sîn iese ghiaţa, şi cine naşte promoroaca cerului, |
30. | ca apele să se îngroaşe ca o piatră, şi faţa adîncului să se întărească? |
31. | Poţi să înozi tu legăturile Găinuşei, sau să deslegi frînghiile Orionului? |
32. | Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului, şi tu cîrmuieşti Ursul mare cu puii lui? |
33. | Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orînduieşti stăpînirea pe pămînt? |
34. | Îţi înalţi tu glasul pînă la nori, ca să chemi să te acopere rîuri de ape? |
35. | Poţi tu să arunci fulgerile, ca să plece? Îţi zic ele: ,Iată-ne?` |
36. | Cine a pus înţelepciunea în negura norilor, sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului? |
37. | Cine poate să numere norii cu înţelepciune, şi să verse burdufurile cerurilor, |
38. | pentruca să înceapă pulberea să facă noroi, şi bulgării de pămînt să se lipească împreună? |
39. | Tu izgoneşti prada pentru leoaică, şi tu potoleşti foamea puilor de lei, |
40. | cînd stau ghemuiţi în vizuina lor, cînd stau la pîndă în culcuşul lor? |
41. | Cine pregăteşte corbului hrana, cînd puii lui strigă spre Dumnezeu, cînd umblă rătăciţi şi flămînzi? |
← Job (38/42) → |