← Job (24/42) → |
1. | Pentruce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată, şi dece nu văd ceice -L cunosc zilele Lui de pedeapsă? |
2. | Sînt unii cari mută hotarele, fură turmele, şi le pasc; |
3. | iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei; |
4. | îmbrîncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă. |
5. | Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustie, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustie trebuie să caute pînea pentru copiii lor. |
6. | Taie nutreţul care a mai rămas pe cîmp, culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit. |
7. | Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului. |
8. | Îi pătrunde ploaia munţilor, şi, neavînd alt adăpost, se ghemuiesc lîngă stînci. |
9. | Aceia smulg pe orfan dela ţîţă, iau zălog tot ce are săracul. |
10. | Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strîng snopii şi -s flămînzi; |
11. | în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul, şi le este sete; |
12. | în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă... Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii! |
13. | Alţii sînt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei. |
14. | Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură. |
15. | Ochiul preacurvarului pîndeşte amurgul: ,Nimeni nu mă va vedea,` zice el, şi îşi pune o măhramă pe faţă. |
16. | Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină. |
17. | Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi cînd o văd, simt toate spaimele morţii. |
18. | Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pămînt n'are decît o parte blestemată, şi niciodată n'apucă pe drumul celor vii! |
19. | Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc. |
20. | Pîntecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărîmat ca un copac, |
21. | el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face nici un bine văduvei!... |
22. | Şi totuş, Dumnezeu prin puterea Lui lungeşte zilele celor sîlnici, şi iată -i în picioare cînd nu mai trăgeau nădejde de viaţă; |
23. | El le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor. |
24. | S'au ridicat; şi într'o clipă nu mai sînt, cad, mor ca toţi oamenii, sînt tăiaţi ca spicele coapte. |
25. | Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?`` |
← Job (24/42) → |