← Isaiah (10/66) → |
1. | Vai de cei ce rostesc hotărîri nelegiuite, şi de cei ce scriu porunci nedrepte, |
2. | ca să nu facă dreptate săracilor, şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor, şi să jăfuiască pe orfani! |
3. | ,,Ce veţi face voi în ziua pedepsei, şi a pieirii, care va veni din depărtare peste voi?`` ,,La cine veţi fugi după ajutor, şi unde vă veţi lăsa bogăţia?`` |
4. | Unii vor fi îngenunchiaţi între cei prinşi în război, iar alţii vor cădea între cei morţi. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui tot întinsă este. |
5. | ,,Vai de Asirian-zice Domnul-nuiaua mîniei Mele, care poartă în mînă toiagul urgiei Mele! |
6. | I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimes împotriva unui popor pe care sînt mîniat, ca să -l prădeze şi să -l jăfuiască, să -l calce în picioare ca noroiul de pe uliţe. |
7. | Dar el nu judecă aşa, şi nu acesta este gîndul inimii lui; ci el nu se gîndeşte decît să nimicească, decît să prăpădească neamurile cu grămada. |
8. | Căci el zice: ,Nu sînt voivozii mei tot atîţia împăraţi?` |
9. | ,Nu s'a întîmplat cu Calno la fel ca şi cu Carchemişul?` ,Nu s'a întîmplat cu Hamatul ca şi cu Arpadul?` ,Nu s'a întîmplat Samariei la fel ca Damascului?` |
10. | ,După cum mîna mea a pus stăpînire pe împărăţiile idolilor, (unde erau mai multe icoane decît la Ierusalim şi în Samaria), |
11. | cum am făcut Samariei şi idolilor ei, nu voi face şi Ierusalimului şi icoanelor lui?.`` |
12. | Dar, dupăce Domnul Îşi va împlini toată lucrarea Lui pe muntele Sionului şi la Ierusalim, voi pedepsi-zice Domnul-pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngîmfate, şi pentru trufia privirilor lui semeţe, |
13. | căci el a zis: ,,Prin puterea mînei mele am făcut aceste lucruri, şi prin înţelepciunea mea, -căci sînt priceput; am împins înapoi hotarele popoarelor, şi le-am jăfuit vistieriile, şi, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce şedeau pe scaunele lor de domnie; |
14. | am pus mîna pe bogăţiile popoarelor, ca pe un cuib, şi, cum se strîng nişte ouă părăsite, aşa am strîns eu tot pămîntul: niciunul n'a mişcat vreo aripă, nici n'a deschis ciocul, ca să ciripească. - |
15. | ,Se făleşte oare securea împotriva celui ce se slujeşte de ea?` ,Sau se mîndreşte ferestrăul faţă de cel ce -l mînuieşte?` ,Ca şi cum nuiaua ar mişca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!`` |
16. | De aceea Domnul, Dumnezeul oştirilor, va trimete ofilirea prin războinicii lui cei voinici; şi între aleşii lui va izbucni un pîrjol, ca pîrjolul unui foc. |
17. | Lumina lui Israel se va preface în foc, şi Sfîntul lui într'o flacără, care va mistui şi va arde spinii şi mărăcinii lui, într'o zi. |
18. | Va arde, trup şi suflet, strălucirea pădurii şi cîmpiilor lui, de va fi ca un bolnav, care cade în leşin. |
19. | Ceilalţi copaci din pădurea lui vor putea fi număraţi, şi un copil le-ar putea scrie numărul. |
20. | În ziua aceea, rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfîntul lui Israel. |
21. | O rămăşiţă, rămăşiţa lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic. |
22. | Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuş numai o rămăşiţă se va întoarce, căci nimicirea este hotărîtă, făcînd să se reverse dreptatea. |
23. | Şi nimicirea aceasta, care a fost hotărîtă, Domnul, Dumnezeul oştirilor, o va aduce la îndeplinire în toată ţara. |
24. | Totuş, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor: ,,Poporul Meu, care locuieşte în Sion, nu te teme de Asirian; da, el te loveşte cu nuiaua, şi îşi ridică toiagul asupra ta, cum făceau Egiptenii. |
25. | Dar, peste puţină vreme, pedeapsa va înceta, şi mînia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să -l nimicescă.`` |
26. | Domnul oştirilor va învîrti biciul împotriva lui, cum a lovit pe Madian la stînca Oreb; şi Îşi va mai ridica toiagul odată asupra mării, ca odinioară în Egipt. |
27. | În ziua aceea, se va lua povara lui de pe umărul tău, şi jugul lui de pe gîtul tău, ba încă jugul va crăpa de grăsime. |
28. | El vine asupra Aiatului, străbate Migronul, îşi lasă calabalîcul la Micmaş. |
29. | Trec trecătoarea, se culcă la Gheba; Rama tremură, Ghibea lui Saul o ia la fugă. |
30. | ,,Ridică-ţi glasul, fiica Galimului!`` ,,Ia seama, Lais!`` ,,Vai de tine, Anatot!`` |
31. | Madmena se împrăştie, locuitorii din Ghebim fug. |
32. | Încă o zi de oprire la Nob, şi ameninţă cu mîna lui muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului. |
33. | Iată, Domnul, Dumnezeul oştirilor, taie crăcile cu putere; cei mai mari sînt tăiaţi, cei mai înalţi sînt doborîţi. |
34. | Dă jos cu fierul crîngul pădurii, şi Libanul cade supt mîna Celui Puternic. |
← Isaiah (10/66) → |