← Genesis (14/50) → |
1. | Pe vremea lui Amrafel, împăratul Şinearului, lui Arioc, împăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, şi lui Tideal, împăratul Goiimului, |
2. | s'a întîmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birşa, împăratul Gomorei, cu Şineab, împăratul Admei, cu Şemeeber, împăratul Ţeboimului şi cu împăratul Belei sau Ţoarului. |
3. | Aceştia din urmă s'au adunat cu toţii în valea Sidim, adică Marea Sărată. |
4. | Timp de doisprezece ani fuseseră supuşi lui Chedorlaomer; şi în anul al treisprezecelea s'au răsculat. |
5. | Dar, în anul al patrusprezecelea Chedorlaomer şi împăraţii cari erau cu el au pornit, şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe Zuzimi la Ham, pe Emimi la Şave-Chiriataim, |
6. | şi pe Horiţi în muntele lor Seir, pînă la stejarul Paran, care este lîngă pustie. |
7. | Apoi s'au întors, au venit la En-Mişpat, sau Cades, şi au bătut pe Amaleciţi pe tot ţinutul lor, ca şi pe Amoriţi, cari locuiau la Haţaţon-Tamar. |
8. | Atunci au ieşit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei sau Ţoarului, şi s'au aşezat în linie de bătae împotriva lor, în valea Sidim, |
9. | şi anume: împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, împotriva lui Tideal, împăratul Goiimului, împotriva lui Amrafel, împăratul Şinearului şi împotriva lui Arioc, împăratul Elasarului: patru împăraţi împotriva a cinci. |
10. | Valea Sidim era acoperită cu fîntîni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat -o la fugă, şi au căzut în ele; ceilalţi au fugit spre munte. |
11. | Biruitorii au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei, şi toate merindele lor, şi au plecat. |
12. | Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat şi averile lui, şi au plecat. |
13. | A venit unul, care scăpase, şi a dat de ştire lui Avram, Evreul; acesta locuia lîngă ştejarii lui Mamre, Amoritul, fratele lui Eşcol, şi fratele lui Aner, cari făcuseră legătură de pace cu Avram. |
14. | Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat treisute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia pînă la Dan. |
15. | Şi -a împărţit oamenii în mai multe cete, s'a aruncat asupra lor noaptea, i -a bătut, şi i -a urmărit pînă la Hoba, care este la stînga Damascului. |
16. | A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său Lot, cu averile lui, precum şi pe femei, şi norodul. |
17. | Dupăce s'a întors Avram dela înfrîngerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor cari erau împreună cu el, împăratul Sodomei i -a ieşit în întîmpinare în valea Şave, sau Valea Împăratului. |
18. | Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pîne şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt. |
19. | Melhisedec a binecuvîntat pe Avram, şi a zis: ,,Binecuvîntat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pămîntului. |
20. | Binecuvîntat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mînile tale!`` Şi Avram i -a dat zeciuială din toate. |
21. | Împăratul Sodomei a zis lui Avram: ,,Dă-mi oamenii, şi ţine bogăţiile pentru tine.`` |
22. | Avram a răspuns împăratului Sodomei: ,,Ridic mîna spre Domnul, Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pămîntului, |
23. | şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să un zici: ,Am îmbogăţit pe Avram.` Nimic pentru mine! |
24. | afară de ce au mîncat flăcăii, şi partea oamenilor cari au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei pot să-şi ia partea lor!`` |
← Genesis (14/50) → |