← Ezra (4/10) → |
1. | Vrăjmaşii lui Iuda şi Beniamin au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului, Dumnezeului lui Israel. |
2. | Au venit la Zorobabel şi la capii de familii, şi le-au zis: ,,Să zidim şi noi cu voi; căci, şi noi chemăm ca şi voi pe Dumnezeul vostru, şi -I aducem jertfe din vremea lui Esar-Hadon, împăratul Asiriei, care ne -a adus aici.`` |
3. | Dar Zorobabel, Iosua, şi ceilalţi capi ai familiilor lui Israel, le-au răspuns: ,,Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi Casa Dumnezeului nostru; ci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel, cum ne -a poruncit împăratul Cir, împăratul Perşilor.`` |
4. | Atunci oamenii ţării au muiat inima poporului lui Iuda; l-au înfricoşat ca să -l împedece să zidească, |
5. | şi au mituit cu preţ de argint pe sfetnici ca să -i zădărnicească lucrarea. Aşa a fost tot timpul vieţii lui Cir, împăratul Perşilor, pînă la domnia lui Dariu, împăratul Perşilor. |
6. | Supt domnia lui Asuerus, la începutul domniei lui, au scris o pîră împotriva locuitorilor din Iuda şi din Ierusalim. |
7. | Şi pe vremea lui Artaxerxe, Bişlam, Mitredat, Tabeel, şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor, au scris lui Artaxerxe, împăratul Perşilor. Scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi tălmăcită în limba aramaică. |
8. | Dregătorul Rehum şi logofătul Şimşai au scris împăratului Artaxerxe scrisoarea următoare la Ierusalim. |
9. | Dregătorul Rehum, logofătul Şimşai, şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor, cei din Din, din Arfarsatac, din Tarpel, din Afaras, din Erec, din Babilon, din Susa, din Deha, din Elam, |
10. | şi celelalte popoare pe cari le -a mutat marele şi vestitul Osnapar şi le -a aşezat în cetatea Samariei, şi în celelalte locuri de dincoace de Rîu, şi aşa mai departe. |
11. | Iată cuprinsul scrisorii pe care au trimes -o împăratului Artaxerxe: ,,Robii tăi, oamenii de dincoace de Rîu, şi aşa mai departe... |
12. | Să ştie împăratul că Iudeii plecaţi dela tine şi veniţi printre noi la Ierusalim zidesc din nou cetatea aceea răzvrătită şi rea, îi ridică zidurile şi -i dreg temeliile. |
13. | Să ştie dar împăratul că, dacă se va zidi cetatea aceasta şi i se vor ridica zidurile, nu vor mai plăti nici bir, nici dare, nici drept de trecere, şi vistieria împărătească va suferi din pricina aceasta. |
14. | Şi, fiindcă noi mîncăm sarea curţii domneşti şi nu ne şade bine să vedem pe împărat păgubit, trimitem împăratului aceste ştiri. |
15. | Să se facă cercetări în cartea cronicilor părinţilor tăi; şi vei găsi şi vei vedea în cartea cronicilor că cetatea aceasta este o cetate răzvrătită, vătămătoare împăraţilor şi ţinuturilor, şi că s'au dedat la răscoală încă din vremuri străbune. De aceea a fost nimicită cetatea aceasta. |
16. | Facem cunoscut împăratului că dacă va fi zidită din nou cetatea aceasta, şi dacă i se vor ridica zidurile, prin chiar faptul acesta nu vei mai avea stăpînire dincoace de Rîu.`` |
17. | Iată răspunsul trimes de împărat dregătorului Rehum, logofătului Şimşai, şi celorlalţi tovarăşi ai lui de slujbă, cari locuiau la Samaria şi în alte locuri de cealaltă parte a Rîului. ,,Sănătate, şi aşa mai departe. |
18. | Scrisoarea pe care ne-aţi trimes -o a fost cetită întocmai înaintea mea. |
19. | Am dat poruncă să se facă cercetări; şi s'a găsit că din vremuri vechi cetatea aceasta s'a răsculat împotriva împăraţilor, şi s'a dedat la răscoală şi la răzvrătire. |
20. | Au fost la Ierusalim împăraţi puternici, stăpîni peste toată ţara de dincolo de Rîu, şi cărora li se plătea bir, dare, şi drept de trecere pe drum. |
21. | Ca urmare, porunciţi să înceteze lucrările oamenilor acelora, şi să nu se mai zidească cetatea aceasta pînă ce nu vor avea o învoire din partea mea. |
22. | Vedeţi să nu vă abateţi dela porunca aceasta, ca să nu crească răul acela spre paguba împăraţilor.`` |
23. | Îndată ce s'a citit cuprinsul scrisorii împăratului Artaxerxe înaintea lui Rehum, înaintea logofătului Şimşai, şi înaintea tovarăşilor lor de slujbă, s'au dus în grabă la Ierusalim la Iudei, şi i-au oprit cu silă şi cu putere dela lucrările lor. |
24. | Atunci s'a oprit lucrarea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim, şi a fost oprită pînă în anul al doilea al domniei lui Dariu, împăratul Perşilor. |
← Ezra (4/10) → |