← Exodus (40/40) |
1. | Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: |
2. | ,,În ziua întîi a lunii întîi, să întinzi locaşul cortului întîlnirii. |
3. | Să pui în el chivotul mărturiei, şi înaintea chivotului să atîrni perdeaua dinlăuntru. |
4. | Apoi să aduci masa, şi să pui pe ea cele rînduite. După aceea, să aduci sfeşnicul, şi să -i aşezi candelele. |
5. | Altarul de aur pentru tămîie să -l aşezi înaintea chivotului mărturiei, şi să atîrni perdeaua la uşa cortului. |
6. | Să aşezi altarul pentru arderile de tot înaintea uşii locaşului cortului întîlnirii. |
7. | Ligheanul să -l aşezi între cortul întîlnirii şi altar, şi să pui apă în el. |
8. | Să aşezi curtea de jur împrejur, şi să pui perdeaua la poarta curţii. |
9. | Să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi cu el cortul şi tot ce cuprinde el, şi să -l sfinţeşti, cu toate uneltele lui; şi va fi sfînt. |
10. | Să ungi altarul pentru arderile de tot şi toate uneltele lui, şi să sfinţeşti altarul; şi altarul va fi prea sfînt. |
11. | Să ungi ligheanul cu piciorul lui, şi să -l sfinţeşti. |
12. | Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului întîlnirii, şi să -i speli cu apă. |
13. | Să îmbraci pe Aaron cu veşmintele sfinte, să -l ungi, şi să -l sfinţeşti, ca să-Mi facă slujba de preot. |
14. | Să chemi şi pe fiii lui, să -i îmbraci cu tunicile, |
15. | şi să -i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoţiei, printre urmaşii lor.`` |
16. | Moise a făcut întocmai cum îi poruncise Domnul; aşa a făcut. |
17. | În ziua întîi a lunii întîi a anului al doilea, cortul era aşezat. |
18. | Moise a aşezat cortul; i -a pus picioarele, a aşezat scîndurile şi verigile, şi a ridicat stîlpii. |
19. | A întins învelitoarea care slujea de acoperiş deasupra cortului, şi pe deasupra a pus învelitoarea acoperişului cortului, cum poruncise lui Moise Domnul. |
20. | Apoi a luat mărturia, şi a pus -o în chivot; a pus drugii la chivot, şi a aşezat capacul ispăşirii deasupra chivotului. |
21. | A adus chivotul în cort; a atîrnat perdeaua despărţitoare înaintea lui, şi a acoperit astfel chivotul mărturirei, cum poruncise lui Moise Domnul. |
22. | A aşezat masa în cortul întîlnirii, în partea de miazănoapte a cortului, dincoace de perdeaua dinlăuntru; |
23. | şi a pus pe ea pînile, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. |
24. | Apoi a aşezat sfeşnicul în cortul întîlnirii, în faţa mesei, în partea de miazăzi a cortului; |
25. | şi i -a aşezat candelele, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. |
26. | Apoi a aşezat altarul de aur în cortul întîlnirii în faţa perdelei dinlăuntru; |
27. | a ars pe el tămîie mirositoare, cum poruncise lui Moise Domnul. |
28. | A aşezat perdeaua la uşa cortului. |
29. | A aşezat altarul pentru arderile de tot la uşa locaşului cortului întîlnirii; şi a adus pe el arderea de tot şi jertfa de mîncare, cum poruncise lui Mosie Domnul. |
30. | A aşezat ligheanul între cortul întîlnirii şi altar, şi a pus în el apă pentru spălat. |
31. | Moise, Aaron şi fiii lui şi-au spălat mîinile şi picioarele în el; |
32. | cînd intrau în cortul întîlnirii şi se apropiau de altar, se spălau, cum poruncise lui Moise Domnul. |
33. | Apoi a ridicat curtea împrejurul cortului şi altarului, şi a pus perdeaua la poarta curţii. Astfel a isprăvit Moise lucrarea. |
34. | Atunci norul a acoperit cortul întîlnirii, şi slava Domnului a umplut cortul. |
35. | Moise nu putea să intre în cortul întîlnirii, pentrucă norul stătea deasupra lui, şi slava Domnului umplea cortul. |
36. | Cît au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai cînd se ridica norul deasupra cortului. |
37. | Şi cînd nu se ridica norul, nu porneau, pînă ce nu se ridica. |
38. | Norul Domnului era deasupra cortului ziua; iar noaptea, era un foc, înaintea întregei case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor |
← Exodus (40/40) |