← Ecclesiastes (10/12) → |
1. | Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa, puţină nebunie biruie înţelepciunea şi slava. |
2. | Inima înţeleptului este la dreapta lui, iar inima nebunului la stînga lui. |
3. | Şi pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipseşte mintea, şi spune tuturor că este un nebun! |
4. | Cînd izbucneşte împotriva ta mînia celuice stăpîneşte, nu-ţi părăsi locul, căci sîngele rece te păzeşte de mari păcate. |
5. | Este un rău pe care l-am văzut supt soare, ca o greşală, care vine dela celce cîrmuieşte: |
6. | nebunia este pusă în dregătorii înalte, iar bogaţii stau în locuri de jos. |
7. | Am văzut robi călări, şi voivozi mergînd pe jos ca nişte robi. |
8. | Cine sapă groapa altuia, cade el în ea, şi cine surpă un zid, va fi muşcat de un sarpe. |
9. | Cine sfarmă pietre, este rănit de ele, şi cine despică lemne este în primejdie. |
10. | Cînd se toceşte ferul, şi rămîne neascuţit, trebuie să-ţi îndoieşti puterile; de aceea la izbîndă ajungi prin înţelepciune. |
11. | Cînd muşcă şarpele, fiindcă n'a fost vrăjit, vrăjitorul n'are niciun cîştig din meşteşugul lui. |
12. | Cuvintele unui înţelept sînt plăcute, dar buzele nebunului îi aduc pieirea. |
13. | Cel dintîi cuvînt care -i iese din gură este nebunie, şi cel din urmă este o nebunie şi mai rea. |
14. | Nebunul spune o mulţime de vorbe, măcarcă omul nu ştie ce se va întîmpla, şi cine -i va spune ce va fi după el? |
15. | Truda nebunului oboseşte pe celce nu cunoaşte drumul spre cetate. |
16. | Vai de tine, ţară, al cărei împărat este un copil, şi ai cărei voivozi benchetuiesc de dimineaţă! |
17. | Ferice de tine ţară, al cărei împărat este de neam mare, şi ai cărei voivozi mănîncă la vremea potrivită, ca să-şi întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie! |
18. | Cînd mînile sînt leneşe, se lasă grinda, şi cînd se lenevesc mînile, plouă în casă. |
19. | Ospeţele se fac pentru petrecere, vinul înveseleşte viaţa, iar argintul le dă pe toate. |
20. | Nu blestema pe împărat, nici chiar în gînd, şi nu blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s'ar putea întîmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba, şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele. |
← Ecclesiastes (10/12) → |