Ecclesiastes (1/12) → |
1. | Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului. |
2. | O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune. |
3. | Ce folos are omul din toată truda pe care şi -o dă supt soare? |
4. | Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare. |
5. | Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou. |
6. | Vîntul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri. |
7. | Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo. |
8. | Toate lucrurile sînt într'o necurmată frămîntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind. |
9. | Ce a fost, va mai fi, şi ce s'a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare. |
10. | Dacă este vreun lucru despre care s'ar putea spune: ,,Iată ceva nou!`` de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. |
11. | Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu. |
12. | Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. |
13. | Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. |
14. | Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vînt! |
15. | Ce este strîmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr. |
16. | Am zis în mine însumi: ,,Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpînit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă. |
17. | Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt. |
18. | Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere. |
Ecclesiastes (1/12) → |