← Acts (23/28) → |
1. | Pavel s'a uitat ţintă la Sobor, şi a zis: ,,Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, pînă în ziua aceasta...`` |
2. | Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lîngă el să -l lovească peste gură. |
3. | Atunci Pavel i -a zis: ,,Te va bate Dumnezeu, părete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!`` |
4. | Cei ce stăteau lîngă el, i-au zis: ,,Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?`` |
5. | Şi Pavel a zis: ,,N'am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: ,Pe mai marele norodului tău să nu -l grăieşti de rău.`` |
6. | Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat în plin Sobor: ,,Fraţilor, eu sînt Fariseu, fiu de Fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sînt dat în judecată.`` |
7. | Cînd a zis vorbele acestea, s'a stîrnit o neînţelegere între Farisei şi Saduchei, şi adunarea s'a desbinat. |
8. | Căci Saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe cînd Fariseii le mărturisesc pe amîndouă. |
9. | S'a făcut o mare zarvă; şi cîţiva cărturari din partida Fariseilor, s'au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă, şi au zis: ,,Noi nu găsim nici o vină în omul acesta; dar dacă i -a vorbit un duh sau un înger?``... |
10. | Fiindcă gîlceava creştea, căpitanul, se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se pogoare să -l smulgă din mijlocul lor, şi să -l ducă în cetăţuie. |
11. | În noaptea următoare, Domnul S'a arătat lui Pavel, şi i -a zis: ,,Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.`` |
12. | La ziuă, Iudeii au uneltit şi s'au legat cu blestem că nu vor mînca, nici nu vor bea, pînă nu vor omorî pe Pavel. |
13. | Cei ce făcuseră legămîntul acesta, erau mai mulţi de patruzeci. |
14. | Ei s'au dus la preoţii cei mai de seamă şi la bătrîni, şi le-au zis: ,,Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic pînă nu vom omorî pe Pavel. |
15. | Acum dar, voi, împreună cu Soborul, daţi de ştire căpitanului, şi rugaţi -l să -l aducă mîne jos înaintea voastră, ca şi cum aţi vrea să -i cercetaţi pricina mai cu deamăruntul; şi pînă să ajungă el, noi sîntem gata să -l omorîm.`` |
16. | Fiul sorei lui Pavel a auzit de această cursă, s'a dus în cetăţuie, şi a spus lui Pavel. |
17. | Pavel a chemat pe unul din sutaşi, şi a zis: ,,Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să -i spună ceva.`` |
18. | Sutaşul a luat pe tînăr cu el, l -a dus la căpitan, şi a zis: ,,Pavel cel întemniţat m'a chemat şi m'a rugat să aduc la tine pe acest tinerel, care are să-ţi spună ceva.`` |
19. | Căpitanul l -a apucat de mînă, l -a luat deoparte, şi l -a întrebat: ,,Ce ai să-mi spui?`` |
20. | El a răspuns: ,,Iudeii s'au sfătuit să te roage să aduci mîne pe Pavel înaintea Soborului, ca şi cum ai avea să -l cercetezi mai cu deamăruntul. |
21. | Tu să nu -i asculţi, pentrucă mai mulţi de patruzeci dintre ei îl pîndesc, şi s'au legat cu blestem să nu mănînce şi să nu bea nimic pînă nu -l vor omorî; acum stau gata, şi n'aşteaptă decît făgăduiala ta.`` |
22. | Capitanul a lăsat pe tinerel să plece, şi i -a poruncit să nu spună nimănui că i -a descoperit aceste lucruri. |
23. | În urmă, a chemat pe doi sutaşi, şi le -a zis: ,,La ceasul al treilea din noapte, să aveţi gata două sute de ostaşi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţari, ca să meargă pînă la Cezarea.`` |
24. | Le -a poruncit să aducă şi dobitoace pentru Pavel, ca să -l pună călare, şi să -l ducă sănătos şi teafăr la dregătorul Felix. |
25. | Lui Felix i -a scris o scrisoare cu următorul cuprins: |
26. | ,,Claudius Lisias către prea alesul dregător Felix: plecăciune! |
27. | Acest om, pe care l-au prins Iudeii, era să fie omorît de ei; şi eu m'am dus repede cu ostaşi, şi l-am scos din mîna lor, căci am aflat că este Roman. |
28. | Am vrut să aflu pricina pentru care -l pîrau, şi l-am adus înaintea Soborului lor. |
29. | Am găsit că era pîrît pentru lucruri privitoare la Legea lor, dar că nu săvîrşise nicio nelegiuire, care să fie vrednică de moarte sau de lanţuri. |
30. | Mi s'a dat însă de ştire că Iudeii îl pîndesc ca să -l omoare; l-am trimes îndată la tine, şi am făcut cunoscut şi celor ce -l învinuiesc, să-ţi spună ţie ce au împotriva lui. Fii sănătos.`` |
31. | Ostaşii, după porunca, pe care o primiseră, au luat pe Pavel, şi l-au dus noaptea pînă la Antipatrida. |
32. | A doua zi au lăsat pe călăreţi să-şi urmeze drumul înainte cu el, iar ei s'au întors în cetăţuie. |
33. | Ajunşi în Cezarea, călăreţii au dat scrisoarea în mîna dregătorului, şi au adus pe Pavel înaintea lui. |
34. | Dregătorul, dupăce a citit scrisoarea, a întrebat din ce ţinut este Pavel. Cînd a aflat că este din Cilicia, |
35. | ,,te voi asculta``, a zis el, ,,cînd vor veni pîrîşii tăi.`` Şi a poruncit să fie păzit în palatul lui Irod. |
← Acts (23/28) → |