2Timothy (1/4) → |
1. | Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus, |
2. | către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare şi pace dela Dumnezeu Tatăl, şi dela Hristos Isus, Domnul nostru! |
3. | Mulţămesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte. |
4. | Căci mi-aduc aminte de lacrămile tale, şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. |
5. | Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s'a sălăşluit întîi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sînt încredinţat că şi în tine. |
6. | De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mînilor mele. |
7. | Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. |
8. | Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumezeu. |
9. | El ne -a mîntuit şi ne -a dat o chemare sfîntă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărîrea Lui şi după harul care ne -a fost dat în Hristos Isus, înainte de vecinicii, |
10. | dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mîntuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie. |
11. | Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor. |
12. | Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi -e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sînt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat pînă în ziua aceea. |
13. | Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe cari le-ai auzit dela mine, ţine -l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus. |
14. | Lucrul acela bun care ţi s'a încredinţat, păzeşte -l prin Duhul Sfînt, care locuieşte în noi. |
15. | Ştii că cei ce sînt în Asia toţi m'au părăsit; între alţii şi Figel şi Ermogen. |
16. | Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m'a mîngîiat, şi nu i -a fost ruşine de lanţul meu. |
17. | Nu numai atît, dar, cînd a fost în Roma, m'a căutat cu multă grijă şi m'a găsit. |
18. | Dea Domnul să capete îndurare dela Domnul ,,în ziua aceea``. Tu ştii foarte bine cît ajutor mi -a dat el în Efes. |
2Timothy (1/4) → |