← 2Kings (7/25) → |
1. | Elisei a zis: ,,Ascultaţi cuvîntul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul: ,,Mîne, la ceasul acesta, se va vinde la poarta Samariei o măsuţă de floare de făină cu un siclu şi două măsuri de orz cu un siclu.`` |
2. | Călăreţul pe braţul căruia se rezema împăratul a răspuns omului lui Dumnezeu: ,,Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s'ar putea întîmpla un asemenea lucru?`` Şi Elisei a zis: ,,Vei vedea cu ochii tăi: dar tu nu vei mînca din ele.`` |
3. | La intrarea porţii erau patru leproşi, cari au zis unul către altul: ,,La ce să şedem aici pînă vom muri? |
4. | Dacă ne vom gîndi să intrăm în cetate, în cetate este foamete, şi vom muri; şi dacă vom sta aici, deasemenea vom muri. Haidem dar să ne aruncăm în tabăra Sirienilor; dacă ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi, iar dacă ne vor omorî, vom muri.`` |
5. | Au plecat dar în amurg, să se ducă în tabăra Sirienilor. Şi cînd au ajuns la intrarea taberii Sirienilor, iată că nu era nimeni. |
6. | Domnul făcuse să se audă în tabăra Sirienilor un vuiet de cară şi un vuiet de cai, vuietul unei mari oştiri, şi îşi ziseseră unul către altul: ,,Împăratul lui Israel a tocmit împotriva noastră pe împăraţii Hetiţilor şi pe împăraţii Egiptenilor, ca să vină să lupte împotriva noastră.`` |
7. | Şi s'au sculat şi au luat -o la fugă în amurg. Şi-au lăsat corturile, caii şi măgarii, tabăra aşa cum era şi au fugit ca să-şi scape viaţa. |
8. | Leproşii, ajungînd la intrarea taberii, au pătruns într'un cort, au mîncat şi au băut, au luat din el argint, aur şi haine, şi s'au dus şi le-au ascuns. S'au întors iarăş, au pătruns într'un alt cort şi au luat şi de acolo lucruri pe cari s'au dus şi le-au ascuns. |
9. | Apoi, şi-au zis unul altuia: ,,Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea şi dacă vom aştepta pînă la lumina zilei de mîne, vom fie pedepsiţi. Veniţi acum şi haidem să dăm de ştire casei împăratului.`` |
10. | Au plecat, şi au chemat pe străjerii de la poarta cetăţii, şi le-au spus aşa: ,,Am intrat în tabăra Sirienilor, şi iată că nu este nimeni, nu se aude niciun glas de om; n'am găsit decît cai legaţi şi măgari legaţi, şi corturile aşa cum erau.`` |
11. | Străjerii dela poartă au strigat, şi au trimes vestea aceasta înlăuntrul casei împăratului. |
12. | Împăratul s'a sculat noaptea, şi a zis slujitorilor săi: ,,Vreau să vă spun ce ne fac Sirienii. Fiindcă ştiu că sîntem flămînzi, au părăsit tabăra ca să se ascundă în ogoare, şi şi-au zis: ,,Cînd vor ieşi din cetate, îi vom prinde vii, şi vom intra în cetate.`` |
13. | Unul din slujitorii împăratului a răspuns: ,,Să se ia cinci din caii cari au mai rămas în cetate, -li se va întîmpla doar cum s'a întîmplat la toată mulţimea lui Israel care a mai rămas, toată mulţimea lui Israel care se istoveşte, -şi să trimetem să vedem ce se petrece.`` |
14. | Au luat două cară cu caii lor, şi împăratul a trimes nişte soli pe urmele oştirii Sirienilor, zicînd: ,,Duceţi-vă şi vedeţi.`` |
15. | S'au dus după ei pînă la Iordan; şi iată că tot drumul era plin cu haine şi lucruri pe cari le aruncaseră Sirienii în goana lor. Solii s'au întors, şi au spus împăratului. |
16. | Poporul a ieşit, şi a jăfuit tabăra Sirienilor. Şi s'a vîndut o măsură de floare de făină cu un siclu şi două măsuri de orz cu un siclu, după cuvîntul Domnului. |
17. | Împăratul încredinţase paza porţii în mîna călăreţului pe braţul căruia se rezemase atunci. Dar călăreţul acesta a fost călcat în picioare de popor la poartă şi a murit, după cuvîntul pe care -l rostise omul lui Dumnezeu, cînd se pogorîse împăratul la el. |
18. | Omul lui Dumnezeu spusese atunci împăratului: ,,Mîne, la ceasul acesta, se vor vinde la poarta Samariei două măsuri de orz cu un siclu şi o măsura de floare de făină cu un siclu.`` |
19. | Iar călăreţul răspunsese omului lui Dumnezeu: ,,Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s'ar putea întîmpla un asemenea lucru?`` Şi Elisei zisese: ,,Vei vedea cu ochii tăi; dar tu nu vei mînca din ele.`` |
20. | În adevăr aşa i s'a şi întîmplat: a fost călcat în picioare la poartă de popor, şi a murit. |
← 2Kings (7/25) → |