← 2Kings (24/25) → |
1. | Pe vremea sa, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a pornit cu război. Ioiachim i -a fost supus trei ani; dar s'a răsculat din nou împotriva lui. |
2. | Atunci Domnul a trimes împotriva lui Ioiachim cete de Haldei, cete de Sirieni, cete de Moabiţi şi cete de Amoniţi; le -a trimes împotriva lui Iuda, ca să -l nimicească, după cuvîntul pe care -l spusese Domnul prin robii Săi proorocii. |
3. | Lucrul acesta s'a întîmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvîrşite de Manase, |
4. | şi din pricina sîngelui nevinovat pe care -l vărsase Manase, şi de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n'a vrut să -l ierte. |
5. | Celelalte fapte ale lui Ioiachim, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? |
6. | Ioiachim a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin. |
7. | Împăratul Egiptului n'a mai ieşit din ţara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce era al împăratului Egiptului, dela pîrîul Egiptului pînă la rîul Eufratului. |
8. | Ioiachin avea optsprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mamă-sa se chema Nehuşta, fata lui Elnatan, din Ierusalim. |
9. | El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său. |
10. | În vremea aceea, slujitorii lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, s'au suit împotriva Ierusalimului, şi cetatea a fost împresurată. |
11. | Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetăţii pe cînd o împresurau slujitorii lui. |
12. | Atunci Ioiachin, împăratul lui Iuda, s'a dus la împăratul Babilonului, cu mamă-sa, cu slujitorii, căpeteniile şi dregătorii lui. Şi împăratul Babilonului l -a luat prins, în al optulea an al domniei lui. |
13. | A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului; şi a sfărîmat toate vasele de aur pe cari le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul. |
14. | A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile şi toţi oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toţi teslarii şi ferarii; n'a mai rămas decît poporul sărac al ţării. |
15. | A strămutat pe Ioiachin la Babilon; şi a dus robi din Ierusalim la Babilon pe mama împăratului, pe nevestele împăratului şi pe dregătorii lui, şi pe mai marii ţării, |
16. | pe toţi războinicii, în număr de şapte mii, şi pe teslari şi ferari, în număr de o mie, toţi numai oameni viteji şi buni pentru război. Împăratul Babilonului i -a luat robi în Babilon. |
17. | Şi împăratul Babilonului a pus împărat, în locul lui Ioiachin, pe unchiul său Matania, căruia i -a schimbat numele în Zedechia. |
18. | Zedechia avea douăzeci şi unu de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna. |
19. | El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim. |
20. | Şi lucrul acesta s'a întîmplat din pricina mîniei Domnului împotriva Ierusalimului şi împotriva lui Iuda, pe cari voia să -i lepede dinaintea Lui. Şi Zedechia s'a răsculat împotriva împăratului Babilonului. |
← 2Kings (24/25) → |