← 1John (2/5) → |
1. | Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit. |
2. | El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi. |
3. | Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. |
4. | Cine zice: ,,Îl cunosc``, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. |
5. | Dar cine păzeşte Cuvîntul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvîrşită; prin aceasta ştim că sîntem în El. |
6. | Cine zice că rămîne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. |
7. | Prea iubiţilor nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care aţi avut -o dela început. Porunca aceasta veche este Cuvîntul, pe care l-aţi auzit. |
8. | Totuş vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atît cu privire la El, cît şi cu privire la voi; căci întunerecul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar. |
9. | Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întunerec pînă acum. |
10. | Cine iubeşte pe fratele său, rămîne în lumină, şi în el nu este niciun prilej de poticnire. |
11. | Dar cine urăşte pe fratele său, este în întunerec, umblă în întunerec, şi nu ştie încotro merge, pentrucă întunerecul i -a orbit ochii. |
12. | Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sînt iertate pentru Numele Lui. |
13. | Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este dela început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău. V'am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut pe Tatăl. |
14. | V'am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este dela început. V'am scris, tinerilor, fiindcă sînteţi tari, şi Cuvîntul lui Dumnezeu rămîne în voi, şi aţi biruit pe cel rău. |
15. | Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. |
16. | Căci tot ce este în lume: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume. |
17. | Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămîne în veac. |
18. | Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s'au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. |
19. | Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri. |
20. | Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui sfînt, şi ştiţi orice lucru. |
21. | V'am scris nu că n'aţi cunoaşte adevărul, ci pentrucă îl cunoaşteţi, şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr. |
22. | Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. |
23. | Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n'are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl. |
24. | Ce aţi auzit dela început, aceea să rămînă în voi. Dacă rămîne în voi ce aţi auzit dela început, şi voi veţi rămînea în Fiul şi în Tatăl. |
25. | Şi făgăduinţa, pe care ne -a făcut -o El, este aceasta: viaţa vecinică. |
26. | V'am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească. |
27. | Cît despre voi, ungerea, pe care aţi primit -o dela El, rămîne în voi, şi n'aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămîneţi în El, după cum v'a învăţat ea. |
28. | Şi acum, copilaşilor, rămîneţi în El, pentruca atunci cînd Se va arăta El, să avem îndrăsneală, şi, la venirea Lui, să nu rămînem de ruşine şi depărtaţi de El. |
29. | Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este născut din El. |
← 1John (2/5) → |