Psalms (141/150)  

1. (Un psalm al lui David.) Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, cînd Te chem!
2. Ca tămîia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mînilor mele!
3. Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!
4. Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii cari fac răul, şi să nu mănînc din ospeţele lor!
5. Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul dela ea: dar rugăciunea mea se va înalţa într'una împotriva răutăţii lor.
6. Cînd li se vor prăvăli judecătorii dealungul stîncilor, atunci vor asculta cuvintele mele, şi vor vedea că sînt plăcute.
7. Cum se brăzdează şi se spintecă pămîntul, aşa ni se risipesc oasele la gura mormîntului.
8. De aceea, către Tine, Doamne, Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul!
9. Păzeşte-mă de cursa pe care mi -o întind ei, şi de piedicile celor ce fac răul!
10. Să cadă cei răi în laţurile lor, în timp ce eu să scap!

  Psalms (141/150)